Victor Cornea câștigă turneul sibienilor

Victor Cornea câștigă turneul sibienilor

Victor Cornea este câștigătorul turneului dedicat sibienilor pentru calificarea la Sibiu Open.
După o finală de un nivel foarte ridicat, Victor l-a învins pe Radu Macovei cu scorul de 75 61.
“Este un sentiment foarte plăcut să particip la un turneu dedicat special sibienilor. Mi-am dorit de copil să avem posibilitatea unor astfel de turnee, mai ales pentru faptul că jucătorii de tenis au mare nevoie de o mai buna promovare și recunoaștere pe plan local. Pentru publicul general există o percepție foarte distorsionată despre faptul că tenisul ar fi un sport foarte bine plătit, ori nu este deloc așa. În general, doar jucătorii din top 100 mondial trăiesc din tenis. În România se cunoaște prea puțin efortul financiar pentru menținerea jucătorilor la nivel de campion național. Discrepanța este extrem de mare, și de aceea este de apreciat inițiativa lui Novak Djokovic venită în sprijinul general al acestor jucători, fără de care tenisul mondial nu ar mai fi la fel. Inițiativa lui Marius de a organiza acest turneu al sibienilor este una excepțională, atât din perspectiva oportunității de a oferi un premiu de acest nivel sibianului câștigător, ca și o răsplată a efortului și valorii, dar mai ales pentru oportunitatea promovării în fata comunității. Îmi pare foarte rău că nu am putut primi spectatori la acest turneu dar sunt sigur că vor mai avea ocazia să susțină jucătorii sibieni din tribune. Și vreau să îl felicit pe Radu pentru prestația foarte bună de astăzi și îl încurajez să continue cu aceeași seriozitate. Mulțumesc Fundației CON-A și domnului Mircea Bulboacă pentru implicarea în susținerea peformanței sportive”, a spus Victor Cornea la sfârșitul meciului, vizibil emoționat, sprijinit de părinți din tribună.
“Mă bucur că Victor Cornea a decis să își câștige wild-cardul la Sibiu Open pe teren. M-a impresionat declarația lui de la finalul meciului, și emoția vizibilă dată de faptul că i s-a oferit ocazia la care visa de copil. Este păcat că un multiplu campion național, cu peste 10 titluri obținute nu are parte de o susținere mediatică cuvenită, care să îi creeze oportunități de sprijin din partea sponsorilor locali. Sper ca prin rezultate să atragem atenția presei”, spune Marius Vecerdea, directorul turneului Sibiu Open.
Finala (32)

Leave a Comment