Zi grea pentru jucătorii români la Sibiu Open

Zi grea pentru jucătorii români la Sibiu Open

Cel mai important turneu de tenis masculin din România, Sibiu Open, a debutat în forță ieri, cu nu mai puțin de 14 partide programate pe cele trei terenuri de concurs. Față de precedentele șapte ediții, turneul ATP Challenger crescut în amploare, în primul rând din perspectiva jucătorilor. 48 de jucători au intrat pe tabloul principal de simplu față de 32 în edițiile precedente, ceea ce a crescut și numărul jucătorilor favoriți de la 8 la 16. Favoriții nu au jucat în prima rundă, ci vor începe doar de astăzi.

Prima zi a turneului a început cu cele două meciuri din mini-turneul de calificări ce urma să trimită alți doi jucători pe tabloul principal. Pe terenul central de la Tenis Club Pamira au evoluat Robert Savin, posesor al unui wild-card, împotriva croatului Matej Sabanov. Iar campionul ediției din 2013, Jaroslav Pospisil, a jucat și el „la matineu”, împotriva spaniolului Martos Gomes. Mult mai experimentați, Pospisil și Sabanov și-au câștigat partidele și au intrat în turneu. Tot la ora 10, pe terenul 7, au jucat și „norocoșii” ediției din acest an, Petr Nouza și Pavel Nejdely, jucători intrați în concurs în urma retragerii altor jucători. Iar cehii s-au luptat pe viață și pe moarte pentru turul următor. Nejdely a câștigat primul set cu 6/3 dar Nouza a întors partida și a câștigat următoarele două cu același scor. Câștigătorul turneului ce a avut ca premiu wild-card-ul oferit de directorul turneului, Marius Vecerdea, elvețianul Adrian Bodmer a debutat pe tablou împotriva francezului Lokoli și s-a văzut învins în două seturi, 7/5, 6/3.

Campionul ediției de anul trecut, Dragoș Dima, a jucat și el primul tur ieri, împotriva cehului Vaclav Safranek. Dima a început, însă, foarte moale primul set. A dat semne de revenire în setul secund însă Safranek a fost, pur și simplu, mai precis. Dima e învins cu 6/2, 6/4 și părăsește turneul de simplu însă continuă la dublu, unde face echipă cu polonezul Michal Dembek. Favoritul local al turneului de la Sibiu, Victor Cornea, s-a văzut și el eliminat din turneul de simplu după ce a pierdut cu 6/1, 7/6 meciul jucat împotriva slovacului Alex Molcan. Cornea continuă și el la dublu, alături de Alex Jecan.

Astăzi intră în turneu și favoriți. Campionul din 2016, Robin Haase, joacă astăzi, de la ora 14, pe terenul central împotriva lui Danilo Petrovic. Iar favoritul 6, argentinianul Federico Coria, îl întâlnește pe spaniolul Javier Barranco-Cosano.

Sibiu Open este un eveniment cofinanțat de Consilul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Sport.

Turneu susținut de: Oscar Downstream
Parteneri principali: Banca Transilvania, BRK Financial Group
Sponsori: Corident, Kastani Residence, Buonavista Banqueting, Magnolia Residence, Remax, Andu
Official car: Automobile Bavaria Sibiu
Hotelul Oficial: Hotel Împăratul Romanilor
Apa oficială: Artesia, Tușnad
Parteneri de comunicare: Kiss FM, TVR, Sens Media, Data Pro
Parteneri media: Tribuna, Zile și Nopți, Turnul Sfatului, Sibiu 100%, Ora de Sibiu, Mesagerul de Sibiu, Hermannstadter Zeitung, Știri de Sibiu

 

Leave a Comment